Cum să ai mai mult timp și energie?

Read time: 1 minut

Hello girls,

Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre organizare și trecerea timpului.

Timpul este de departe cea mai importantă resursă pe care o avem și singura care nu se poate recupera. Eu simt de multe ori că nu am timp să fac tot ce mi-am propus, că ziua trece atât de repede și de multe ori sunt dezamăgită. Am stat și m-am gândit. De ce se întâmplă așa? Din cauza unei proaste organizări sau din cauză că nu am suficientă energie pentru a finaliza tot ce mi-am propus în timpul unei zile? 

În ultimul timp am tot testat metode pentru a deveni mai organizată și care să îmi aducă un plus de energie. Am pregătit top 3 tips and tricks care pentru mine au trecut testul:

  1. Vrem nu vrem, trebuie să facem sport. De când m-am apucat din nou de sală, chiar am mai multă energie. Cel mai indicat este să te duci la sală dimineața, pentru că așa vei avea energie pentru întreaga zi. Eu nu reușesc să mă trezesc foarte devreme pentru a merge înainte de muncă, nu sunt cea mai matinală persoană, dar îmi doresc cât de curând să merg la sală de dimineață măcar o dată pe saptămână.
  2. Setează-ți prioritățile, dacă e nevoie, fă-ți o listă. Eu folosesc aplicația pentru mobil Asana, este simplă și intuitivă. În zilele în care sunt foarte ocupată și simt că devin haotică mă gândesc care sunt cele 3 lucruri pe care vreau să le fac neapărat în acea zi, și mă apuc de ele imediat. Ca urmare, după ce termin sunt mult mai relaxată și pregătită pentru ce urmează în ziua respectivă. De asemenea îți poți nota pe listă, ce ai facut deja în acea dimineață: ai pregătit micul dejun, ai plimbat cațelul, etc. Așa ai impresia că deja ai început activitatea și te ajută puțin la capitolul productivitate.
  3. Bea un smoothie sau un fresh în fiecare dimineață. Eu îmi incep ziua cu un fresh de grapefruit plin de vitamin C și sunt plină de energie când ajung la birou și pregătită de treabă. Nu oricine preferă sucul de citrice dimineața, așa că un smoothie este o alternativă sănătoasă plină de vitamine. De asemenea, un fresh de fructe este binevenit și dupa-amiaza când nivelul energiei începe să scadă, îl poți bea în jurul orei 17:00. 

Acestea sunt trucurile mele pentru a avea mai multă energie și pentru a îmi gestiona mai bine timpul.

Mi-ar plăcea să știu – ale voastre care sunt?

XO,

D.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.